marți, 14 octombrie 2014

Antiqul alaturi de Yanis si Rares


Prolog
Nenea Iancu stătea singurel pe o bancă și privea apusul. Era cel mai frumos apus de soare. Și cel de ieri seara fusese frumos, dar acesta parcă îl întrecea. Privea cu ochii mijiti cum ultimele raze de soare se pierdeau dupa un deal și oftă bucuros. Ani de zile fusese sudor și stătuse cu ochii numai în flama aparatului de sudură. Până când aflase cu groază că ochii săi sunt afectați și că în ritmul ăsta, va orbi cu siguranță. Atunci luase cea mai grea deizie. Renunțase la meseria pe care o iubea dintotdeauna și se transferase pe o slujbă mai prost plătită, dar care nu îi solicita ochii. Vroia să își vadă nepoțeii jucându-se pe lângă el, nu să fie un bunic orb și o povară pentru ceilalți.
Uneori lupta cu viața începe încă din primele secunde de respirație. Secunde care ar fi trebuit să existe mult mai târziu atunci când nașterea este prematură și micuțul suflețel de om trebuie să ia viața în piept la 6 luni de la conceptie, sau chiar mai devreme. Yanis și Rareș sunt doi copilași care au avut neșansa să se lupte pentru fiecare minut de viață până să ajungă la grutatea care să le permită să respire singuri. Gemenii s-au născut prematuri și primele 43 de zile le-au petrecut în incubatoare. În mod normal, aceasta trebuia să fie singura lor luptă, dar de data asta a mai intervenit ceva. Deși incubatoarele îi ajutau să crească și să se dezvolte, ochișorii lor nu le-au fost protejați și din cauza lămpilor din incubatoare retina le-a fost afectată. Auzeau vocea mamei, dar nu puteau să o vadă pe cea care le dăduse viață. Ca de obicei medicii au aruncat vina unii pe alții astfel încât nimeni nu a fost tras la raspundere. După eforturi supraomenești, Rareș poate să vadă acum cu un ochi, dar pentru Yanis nu s-a putut face nimic. Singura lor șansă la o viață de om normal este o operație în SUA, dar pentru asta vor trebui consultați la Roma în Italia. Suma de bani necesara este de domeniul fantasticului pentru părinții micuților, câteva mii de euro pe care nu au de unde să-i scoată, iar fiecare zi de întârziere le agravează starea micuților. Dacă vreți să aflați mai multe despre Yanis și pe Rareș o puteți face aici http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/
sursa: Antiqul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu