duminică, 30 noiembrie 2014

Ochi in intuneric

Multumim din inima bloggeru-lui: Despre nimicuri si alte fantezii

In ultimii ani s-a tot vorbit ca in civilizata Europa natalitatea este in scadere, populatia imbatraneste, cuplurile hotarasc tot mai greu sa aiba un copil... Motiv pentru care generatiile de maine par sa se imputineze. Motiv pentru care toate guvernele incearca pe orice cale sa incurajeze familiile sa aiba copii. Va imaginati un continent geriatric pe care locuiesc din ce in ce mai putini adulti in putere, capabili sa duca o economie in spate? O adevarata catastrofa daca lucrurile iau o asemenea turnura!
In timp ce DINCOLO copiii sunt priviti ca bunul cel mai de pret, indiferent din ce mediu provin, pe la noi se merge pe contrasens. Unul dintre lucrurile care m-au facut sa renunt la vizionarea stirilor a fost tocmai prezentarea cazurilor de neglijenta si abuz la care sunt supusi copiii atat de catre familii, cat si de catre societate. I-am blestemat pe cei de la stiri pentru enormitatile pe care ni le vara pe gat, dar, pe de alta parte, am recunoscut faptul ca astfel de povesti trebuie cunoscute de public, altminteri nimic nu s-ar mai schimba in tara asta.
Ca un pui de om are ghinionul sa se nasca intr-o familie care nu-l merita, nu-l doreste sau nu-i pasa de el, o numim "soarta", dar cand puiul cel neajutorat este ranit din inconstienta unor persoane puse de societate tocmai ca sa-l apere spunem ca este neglijenta, malpraxis si foarte rar omor. Ne ferim sa punem etichete prea dure deoarece, nu-i asa?, a gresi este omeneste, iar cei care gresesc sunt uneori taman specialistii care ar trebui sa-si cunoasca meseria.
Ei bine, eu nu sunt chiar atat de indulgenta. Pe vremea comunistilor existau anumite fapte incadrate din punct de vedere juridic ca "subminarea statului". Era foarte grav. Pedepsele erau extrem de aspre. Sa subminezi statul insemna sa-i ataci temelia, sa atentezi la integritatea lui, sa lovesti in viitorul lui. Asta te transforma in tradator, ceva mai rau nici ca putea exista. Vi se pare ca se exagera? Daca eu am vazut in ultimii ani atatea cazuri de copii decedati in conditii absolut stupide, de multe ori din erori medicale, vi s-ar parea exagerat sa spun ca oamenii care au gresit au subminat viitorul acestui stat? Nici nu mai pun la socoteala durerea familiilor, vorbesc doar de generatia de maine care este compromisa.
Dar, stati, ca n-am pomenit inca de ceilalti, copiii care raman cu tare de pe urma asa-ziselor "tratamente" medicale... Copiii mutilati de lipsa de suflet a unui sistem prost gandit si abrutizat de cate drame a trait sau a generat sunt victimele inocente pentru care se da o lupta disperata. Familiile lupta sa indrepte greselile care nu ar fi trebuit sa se intample niciodata daca semenii nostri ar fi avut, nu pregatire in plus, ca asta o au, ci o farama de implicare, suflet sau atentie. Nici o greseala in profesia de medic nu mi se pare mai grava decat cea produsa din lipsa de suflet, din blazare, din....Dumnezeu cu mila!
Si iata ca avem niste copii mutilati de sistem. Ce se intampla mai departe? Parintii se zbat sa gaseasca o iesire, ma indoiesc ca statul contribuie substantial la o rezolvare. De cele mai multe ori sa apeleze la o asociatie neguvernamentala este solutia cea mai eficienta. Cred ca ati observat ca am pe blog, de ceva timp, sigla "Salveaza o inima". Este o asociatie ce are deja la activ 14 campanii umanitare incheiate si alte 10 aflate in desfasurare. Pe ordinea lor de zi este un caz care se leaga de toata pledoaria pe care am tinut-o mai sus, este vorba despre gemenii Yanis si Rares.


Nascuti prematur, cei doi copii au stat, bineinteles, in incubator in primele zile de viata. Ce se putea intampla rau cand erau inconjurati de specialisti, in spital? Pai, numai in tara asta se putea intampla totusi ceva, in ciuda tuturor prognozelor. Ochii lor nu au fost protejati, iar caldura crescuta din incubator le-a ars retina, generand o trauma cu nume alambicat dar, pe scurt, orbire.
Si acum, ce-ati zice daca medicul care a avut in grija copiii ar fi acuzat de "subminarea statului"? Pentru ca a distrus sperantele unei familii, doi viitori adulti, si a provocat mobilizarea de resurse umane si financiare semnificative pentru a se salva ce se mai poate. Unul dintre gemeni, Rares, vede cu ochiul drept, dar Yanis este un caz mai disperat, are nevoie de o operatie in America, in maxim doua luni, la un cost total de 60.000 euro. Acum, sincer, daca v-ati afla in fata unei asemenea alternative, incotro ati apuca-o?

Asociatia "Salveaza o inima" are experienta cazurilor disperate si incearca sa atraga fondurile printr-un sistem mai altfel. Si-a creat o platforma de donatii online unde,  pentru fiecare donatie de minim 10 lei, fiecare donator primeste reduceri intre 2.5%-15% la 16 magazine online.
Discountul se aplica indiferent de promotiile aflate in magazin! Voucherul poate fi folosit doar o singură dată pe un magazin partener. Dar poate fi folosit în același timp la toate magazinele partenere. Voucherul are valabilitate 5 zile.
Magazinele partenere sunt:
Luxury Grooming (http://www.barbierit.ro) -10%
Columbia Fresh (http://www.columbiafresh.ro)- 5%
Baby Dreams (http://www.babydreams.ro) -10%
DM Kids (https://www.dmkids.ro) – 5%
Wonder Baby (http://www.wonderbaby.ro) -15%
Mesterel (http://www.mesterel.eu) -10%
Bebebliss (http://www.bebebliss.ro) -5%
Chic a Porter (http://www.chicaporter.ro) -10%
Superbebe Shop (http://www.superbebeshop.ro) -10%
Pantofiorul Fermecat (http://www.pantofiorulfermecat.ro) -10%
Cali Shop (http://www.calivita.tuningland.ro) -2.5%
Eu Bio (http://www.eubio.ro) -10%
Ibijuterii (http://www.ibijuterii.ro) -10%
Joy Joy (http://www.joyjoy.ro) -15%
Butonii (http://butonii.ro/xcart/)- 10%
Decorativ Art (http://decorativ-art.ro) -20%

Desi o donatie vine din suflet, aveti astfel si mica satisfactie de a primi ceva in schimb. Daca preferati metoda clasica, donatia se poate face in conturile:

RO14RNCB0047127259210004 (Ron),
RO68RNCB0047127259210002 (Euro),
RO41RNCB0047127259210003 (USD),
Cod SWIFT: RNCBROBU
COD BIC:RNCB
deschise la BCR Sucursala Trusești (județul Botoșani).
Titular cont Lionte Flavia, telefon 0760.517.890-mama gemenilor

Timpul este cel mai mare dusman in acest moment. Yanis si Rares au deja varsta de 1,6 ani. La 8 luni vederea unui bebelus este definitiv formata, la fel de complexa ca a unui adult. Acest simt ar fi trebuit sa joace deja un rol major in invatare, in recunoasterea fetelor, obiectelor, culorilor, formelor la cei doi gemeni. Mai important, vazul contribuie la formarea personalitatii copilului, este cordonul de legatura intre el si persoanele din jur pana reuseste sa vorbeasca.
Dar ei inca asteapta miracolul!
Mai sunt 30 de zile si 50.000 RON de strans.

Sursa: Despre nimicuri siu alte fantezii

CUM "SIMTI" ZAMBETUL MAMEI?

Multumim din inima Amaliei pentru frumoasa postare si pentru tot sprijinul acordat! 

Sunt si eu mama. Mama unei fetite sanatoase...Stau si ma uit la ea si nu imi vine sa cred cum creste, cum invata, cum ne uimeste cu achizitiile ei, cu talentul ei...Si nu ii pot multumi lui Dumnezeu pentru aceasta bucurie...Suntem niste parinti norocosi. Uneori, cand mai face cate o boacana si o cert se uita la mine cu niste ochisori mirati , cu o privire neputincioasa si imi vine sa "imi trag palme"...De ce am certat-o? Nimic din ceea ce ar fi facut nu este ireparabil...Orice se poate indrepta...

     Dar ce m-as face daca s-ar imbolnavi? Atat de grav incat sa nu se mai poata juca, sa nu mai poata sa faca boacane? Cred ca as innebuni de durere...

     Asa cum sunt si parintii a doi ingerasi, Ianis si Rares , care au suferit arderea totală a retinei din cauza neglijenței medicilor. În urma mai multor controale, diagnosticul final este retinopatie de prematuritate stagiile 4 și 5 și numai la Clinica William Beaumont din Detroit, Statele Unite ale Americii le mai poate reda vederea micuților.
 In urma controlului efectuat la Clinica Domenico Di Cura din Roma in data de 18 noiembrie 2014, s-a constatat in urma analizelor ca Rares vede cu ochiul drept, iar Yanis trebuie operat de urgenta in maximum 3 luni. Suma toatala pentru: transport, cazare si operatie la ambii ochi este de 35.000 euro.Operatia trebuie sa aiba loc cel tarziu in luna Februarie.

Dar ce este aceasta afectiune?

 Retinopatia de prematuritate apare datorita unor anomalii ale vaselor retiniene. Vascularizatia retinei incepe sa se dezvolte din luna 3 (aproximativ) si ar trebuie sa fie definitivata la momentul nasterii la termen. Retina se vascularizeaza pe portiuni, din aproape in aproape.
Se pare ca apare datorita insuficientei dezvoltari intrauterine a sistemului de vase, sau aparitiei unei modificari critice care influenteaza procesul ulterior si ii imprima un curs patologic( in cazul gemenilor este vorba de expunerea prelungita la caldura in incubator, fara o protectie corespunzatoare a ochilor!).  


 Cele mai frecvente semne clinice ale retinopatiei sunt
- Miscari anormale ale globilor oculari;
- Strabism;
- Miopie severa;
- Leucomie.

 Tratamentul retinopatiei de prematuritate este exclusiv de natura chirugicala.

Detalii despre toate acestea puteti citi pe blogul special creat de catre  Asociatia “Salvează o inimă”,


 care se implica activ in multe campanii umanitare pentru strangerea de fonduri.

Pentru cei care doresc sa ajute, o pot face pe platforma de donații online a Asociației, 
http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/
sau în conturile bancare:
RO14RNCB0047127259210004 (Ron),
RO68RNCB0047127259210002 (Euro),
RO41RNCB0047127259210003 (USD),
Cod SWIFT: RNCBROBU
COD BIC:RNCB
deschise la BCR Sucursala Trusești (județul Botoșani).
Titular cont Lionte Flavia, telefon 0760.517.890-mama gemenilor

  Daca faceti acest lucru veti contribui la aducerea zambetului pe fata mamei copilasilor, iar pe gemeni ii veti ajuta sa VADA ZAMBETUL EI! Eu sunt convinsa ca ei SIMT asta, dar oare cum este? Nu stiu si, sincera sa fiu, nici nu as vrea sa aflu vre-odata.

   Si nu numai atat!
   Pentru fiecare donatie de minim 10 lei fiecare donator primeste reduceri intre 2.5%-15% la 16 magazine online:
  •  Luxury Grooming (http://www.barbierit.ro) -10%
  • Columbia Fresh (http://www.columbiafresh.ro)- 5%
  • Baby Dreams (http://www.babydreams.ro) -10%
  •  DM Kids (https://www.dmkids.ro) – 5%
  • Wonder Baby (http://www.wonderbaby.ro) -15%
  • Mesterel (http://www.mesterel.eu) -10%
  • Bebebliss (http://www.bebebliss.ro) -5%
  • Chic a Porter (http://www.chicaporter.ro) -10%
  • Superbebe Shop (http://www.superbebeshop.ro) -10%
  • Pantiofiorul Fermecat (http://www.pantofiorulfermecat.ro) -10%
  • Cali Shop (http://www.calivita.tuningland.ro) -2.5%
  • Eu Bio (http://www.eubio.ro) -10%
  • Ibijuterii (http://www.ibijuterii.ro) -10%
  • Joy Joy (http://www.joyjoy.ro) -15%
  • Butonii (http://butonii.ro/xcart/)- 10%
  • Decorativ Art (http://decorativ-art.ro) -20%


    Nani, nani, puiul mamii.
    Nani,nani si-al cucoanii,
    Ca mama te-a legana
    Si din gura ti-a canta
    Nani, nani, nani,na...
    Nani, nani ingeras,
    Dragul mamei copilas,
    Nani, nani sufletel,
    Puiul mamei mititel...
    Nani, nani pui de om,
    Eu te leagan, tu n-ai somn,
    Nani, nani floricica,
    Sa cresti mare-maricica...
    Nani, nani, dormi puiut
    In patutul tau micut,
    Mama doarme-n patul mare
    Si de tine grija are...
    Nani, nani,nani,nani,
    Nani, nani puiul mami... 

    Sursa: Arome fel de fel

    vineri, 28 noiembrie 2014

    Mamica mea.ro alaturi de gemenii Yanis si Rares

    Imi pare rau ca nu am avut tupeu acum 7 ani sa scriu ziarelor si tuturor celor care puteau povesti ceva sa ii rog sa spuna si povestea unui copilas care avea nevoie de ajutor pentru a nu-si pierde vederea….
    Acum am descoperit strigatul de ajutor pentru 2 gemeni nascuti prematur si aflati la fel in punctual de a-si pierde vederea definitive daca nu se face ceva urgent pentru ei.
    De aceea m-am decis sa va scriu in speranta ca aveti putin timp sa povestiti si despre ei, asa poate se mobilizeaza oamenii sa ii ajute cat se mai poate face ceva pentru ei
    Copilasii Yanis si Rares au acum 1 an si 5 luni, au fost nascuti prematur si au stat 43 de zile in incubator si, la fel ca in cazul baietelului din familia mea, medicii nu au avut grija sa le protejeze ochii….
    Lui Rareș, doctorii din România au reușit să recapete parțial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Yanis, complicațiie sunt mai mari și nici un doctor din România nu îl poate opera.
    Singura lor șansă de a-și vedea mama cum zâmbește de bucurie nu este în România, ci doar în Statele Unite ale Americii la Clinica William Beaumont din Detroit , iar controalele pot fi făcute la Clinica Casa di Cura San Domenico
    Pentru aceasta sansa am rugamintea sa faceti si dumneavoastra un apel, deoarece cateva cuvinte spuse de dumneavoastra pot mobiliza multi oameni.
    Blogul unde au postat informatii despre copilasi este :http://ianisrares.blogspot.ro/ si parintii sau cei de la Asociatia “Salveaza o inima” va pot da alte informatii suplimentare.
    Ajutor pentru gemeni

    Multumim mult pentru sprijin!
    Cu stima,
    Dana Mergea ( voluntar doar de un an, deoarece aveam convingerea ca fundatiile si asociatiile fac totul)

    Datele de contact : Mama gemenilor Lionte Flavia, telefon 0760.517.890
    Asociatia “Salveaza o inima” :http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/

    Cum poti ajuta!

    Cont RON: RO14RNCB0047127259210004
    Cont EURO: RO68RNCB0047127259210002
    Cont USD: RO41RNCB0047127259210003
    Cod SWIFT: RNCB – Sucursala
    S-a organizat si un concert caritabil la un liceu din Botosani

    Alte aparitii in presa:
    http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/doi-gemeni-au-nevoie-de-ajutor-pentru-vedea
    http://www.romaniatv.net/ochisorii-lor-nu-vad-trandafirii-din-fata-casei-povestea-sfasietoare-a-gemenilor-condamnati-la-intu_178309.html#ixzz3I4hjBAA6
    http://www.infopress.tv/gemenii-vor-sa-vada-zambetul-mamei

    joi, 27 noiembrie 2014

    Platforma de donati online internationala alaturi de gemeni

    Platforma de donati online gofundme prin dragostea si bunavointa Cristina Maria Vasoc Szabo s-a creat un cont de donatii online si pentru cei din America si intreaga lume.In randurile de mai jos este prezentata povestea gemenilor preluata de pe platforma.

    Names: Yanis and Rares Dangeanu Diagnosis: retinopathy of prematurity Campaign Blog: Ianis Rares Age: 1 year and 6 months Operative treatment: William Beaumont Hospital, Detroit, USA Time limit is 3 months. The babies must go through surgery by February, otherwise they risk permanent damage, without the possibility of ever recovering their vision. The first eye contact between a mother and her baby, the supreme miracle of life is; not for the premature born twins, Yanis and Rares, who underwent total burning of the retina due to medical negligence. After several checks, the final diagnosis is retinopathy of prematurity stages 4 and 5 and only a surgery performed at the William Beaumont Hospital in the United States could help regain the vision for the baby twins. It all started when Flavia Lionte, their mother, had to give birth to the twins prematurely, at 32 weeks. Their birth weight was 1370 grams and 1600 grams. The babies had to stay 43 days in the incubator. Meanwhile, because of the negligence of doctors who were supposed to care for the little ones, the warmth in the incubator was increased, without eye protection for the twins, causing them total burning of the retina. Although the assured Flavia that the babies are perfectly healthy, on the day of their release she observed that “their little eyes were simply white and they fled in all directions.” After a ER visit on the very same day, she found out that her fears were justified: the twins were diagnosed with retinopathy of prematurity stages 4 and 5. Following a screening at “Domenico Di Cura” Clinic in Rome on the 18th of November 2014, the doctors found that Rares could vaguely see out of his right eye, but Yanis cannot see at all and has to undergo an emergency surgery within 3 months. The total amount for transportation, accommodation and surgery for both eyes is 35,000$. The surgery must occur no later than the month of February. “Our association has conducted four campaigns for children suffering from retinopathy and all were successful, and the little ones were able to regain some vision after surgery“, said Vlad Placinta, President of the ”Save a Heart” association. The humanitarian campaign organizer said that “the twins want to see their mother’s smile.” The next challenge is the toughest and most important: the surgery in the United States. For one eye, the surgical procedure costs 17,500$. The Association “Save a Heart” began an emergency, extensive fundraising campaign, aiming to help the twins regain their vision. For those wishing to help, you can make donations online, at http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/

    Cabral Ibacka alături de gemenii Yanis și Rareș: Mai suntem și noi pe-aici

    Cazul gemenilor cu probleme de văz din Botoșani, care au nevoie neapărat de bani pentru operație, a ajuns și la urechile unei cunoscute vedete din București.

    Este vorba despre Cabral, fostul prezentator la televiziunea Acasă. Aceasta a aflat cel mai probabil de cazul gemenilor din Botoșani prin intermediul internetului și a postat mai departe un mesaj către toți prietenii de pe Facebook să ajute financiar familia aflată în impas. 

    ”Au venit pe lume împreună. Familia lor s-a mărit brusc cu încă două suflete, bucurie dublă. Apoi lacrimi duble, inimi sfâșiate în patru, nu în două… amândoi și Ianis și Rareș au probleme mari cu ochii. Așa le-a fost lor scris, să intre în lumea asta și să fie aruncați direct în lupta asta grea. Totuși, mai suntem și noi pe-aici. Și noi am putea alege să ne implicăm. De alegeți să vă implicați… ține de voi”, a scris Cabral pe pagina de Facebook și pe blogul personal.

    Vineri, la Liceul de Artă Ștefan Luchian s-a organizat un eveniment cu scopul strângerii de fonduri în ajutorarea părinților gemenilor. Tot atunci mama a declarat pentru reporterii Somax TV  că Yanis are nevoie neapărat de operație. Medicii i-au dat mamei trei luni la dispoziție să facă rost de bani, dacă nu va rămâne orb pe toată viața.

    Reamintim că gemenii s-au născut prea devreme și au avut nenorocul să dea peste niște cadre care numai medicale nu se pot numi, care au mărit căldura din incubatoarele menite sa îi ajute pe micuți să se dezvolte și să supraviețuiască, fără însă a le proteja ochişorii. În acest fel, retina le-a fost arsă şi le-a fost luată șansa de a-și vedea mămica și jucăriile care fac viața frumoasă bebelușilor.

    Pănă la data de 25 noiembrie 2014 s-au strâns 1.700 EURO -  8.600 LEI- 172 dolari

    Donatii online pe www.salveazaoinima.ro

    sursa: Botosaneanul

    IANIS ŞI RAREŞ AU NEVOIE DE AJUTOR! FIECARE LEU CONTEAZĂ!

    Multumim frumos redactiei ePitesti si in mod special domnului Redactor Sef  Mihai Paul  Codunas


    Ianis şi Rareş sunt ca lumina ochilor pentru soţii Lionte, o familie modestă care apelează acum la ajutorul dumneavoastră.
    Sunt doi gemeni născuţi prematur care au nevoie urgentă de ajutor. În vârstă de 1 an şi 5 luni, copilaşi au stat 43 de zile în incubator. Conform părinţilor, personalul a mărit căldura incubatorului fără să le protejeze, însă, ochii. Problemele au apărut imediat. Deşi medicii i-au spus mamei că bebeluşi sunt perfect sănătoşi, ea a observat  că “ochişorii lor erau pur şi simplu albi şi le fugeau în toate părţile.” După externare, mama a aflat că cei doi copilaşi sunt diagnosticaţi cu retinopatie de premutaritate stagiile 4-5, o afecţiune ce poate evolua spre dezlipire de retină şi care în final poate să ducă la orbire.
    Pentru Rareş doctorii au reuşit să recapete parţial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Ianis complicaţiile sunt mari şi niciun doctor din România nu îl poate opera. Singura lor şansă de a duce o viaţă normală este o operaţie care se poate face în Statele Unite ale Americii, la Clinica Wiliam Beaumont din Detroit. Costurile depăşesc posibilităţile familiei.
    Asociaţia “Salvează o inimă” a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i ajuta. Donaţiile pot fi făcute pe platforma de donaţii online a Asociaţiei http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau în următoarele conturi bancare:
    Cont LEI – RO14RNCB0047127259210004
    Cont EURO – RO68RNCB0047127259210002
    Cont USD – RO41RNCB0047127259210003
    Titular cont: Flavia Lionte, număr de telefon 0760.517.890.

    Cei care au ochi sa vada

    Multumim din suflet bloggeru-lui 
    De dimineata, in drum spre serviciu, ma gandeam ce jucarie sa-i cumpar lui Alex de Mos Nicolae. Sa-i iau un carucior care seamana cu cosurile de cumparaturi din hipermarcheturi sau sa-i iau cortul sub forma de casuta cu 100 de bilute multicolore? Sau pe amandoua!?!

    Asta era marea mea dilema de dimineata! Asta pana sa citesc un mesaj care mi-a pus un nod in gat. Un mesaj care m-a facut sa ma gandesc la altceva. Nu ar fi prima data cand imi trec prin cap astfel de ganduri, cand imi pun asemenea intrebari. Intrebari ca: de ce ea si nu eu?  Ce am facut eu ca sa merit un copil sanatos? Si cu ce a gresit o alta mamica care are un copil bolnav? De ce la mine s-au aliniat toate stelele? De ce Dumnezeu a privit spre mine? De ce rugaciunile mele au fost ascultate si ale altor mamici nu?  
    Sunt o norocoasa! Pana la urma asta e concluzia la care ajung!

    Copilul meu e sanatos, e vesel si ne face zilele frumoase. Asta, cred eu, e rolul lui! Sa ne umple vietile! Sa ne faca sa uitam macar si pentru cateva clipe de rau si de urat. Si atunci de ce ma simt o privilegiata a sortii?

    Mesajul, textul de care vorbesc l-am citit pe blogul lui CABRAL. E vorba despre doi baietei gemeni, Ianis si Rares. Drama lor mi se pare cu atat mai mare cand citesc si aflu ca s-au nascut sanatosi, prematur, dar sanatosi. Dupa nastere bebelusii au fost bagati la incubator. Neglijenta cadrelor medicale atunci cand au crescut caldura incubatoarelor fara a le proteja ochii bebelusilor a provocat arderea retinei. Dupa 45 de zile la incubator, ochii bebelusilor erau albi.
    Mai multe informatii se pot afla de pe site-ul Salveaza o inima. Acolo sta scrisa si toata povestea acestor copilasi. O sa adaug doar ca termenul limita pentru operatia de care au nevoie se implineste in luna februarie.

    Am pus titlul asta la postare gandindu-ma in primul rand la mine. Cea dinainte de Alex. Eu, cea oarba la astfel de cazuri. De parca pana sa-l am pe Alex nu se nasteau copii cu probleme de sanatate. Bineinteles ca existau si inainte, doar ca nu le dadeam atentie, nu le vedeam. Nu ma interesa! Nu ma regaseam in acele povesti, nu intelegeam drama prin care trec acei parinti, acei copii.

    Poate ar fi trebuit sa inchei asa cum a facut Cabral, spunandu-va ca e alegerea voastra daca vreti sau nu sa va implicati. Dar prefer sa inchei in felul meu dramatic, cum spune barbata-meu. Va intrebati, poate, cine plateste pentru crima asta? Tu si eu... Noi, cei care alegem sa ne implicam! Noi, cei care vedem! Vedem cum e sa traiesti intr-o tara in care cei care ar trebui sa ne salveze vietile, ni le nenorocesc. Vedem care sunt sansele la o viata normala a unei persoane care are un handicap. Tu si eu care ne intrebam cat valoreaza pentru noi 5 lei, 10 lei, sau 100 de lei si daca ne putem lipsi de ei! Noi, cei care stim cum arata cerul si luna si frunzele doar pentru simplul fapt ca le putem vedea.

    miercuri, 26 noiembrie 2014

    Gemenii vor sa vada zambetul mamei

    Mii de multumiri Annya

    Pentru o mama cel mai important este ca bebelusul ei sa fie sanatos . Un parinte este dispus la orice sacrificiu pentru copilul sau .
    Imagineaza-ti ca nu poti vedea lucrurile frumoase care te inconjoara , ca nu poti vedea ochii blanzi ai mamei , zambetul tatei , nu poti vedea florile , cerul albastru si senim .
    Acum gandeste-te , incearca sa-ti imaginezi ca bebelusul tau nu ar vedea . Ce ar fi in sufletul tau ? Eu una nu as putea sa exprim aceasta durere in cuvinte .
    Gemenii vor sa vada zambetul mamei 
    Hai sa ii ajutam impreuna cu asociatia " Salveaza o inima " pe gemenii Yanis si Rares sa vada zambetul mamei . Gemenii s-au nascut prematur la doar 32 de saptamani avand o greutate de  1370 grame, respectiv 1600 grame . Timp de 43 de zile micuti au stat in incubator . Neglijenta medicilor atunci cand au marit caldura in incubator fara sa le protejeze ochii a provocat arderea totala a retinei . La externare mama a observat ca ochisorii lor sunt albi si le fugeau in toate directile . In aceeasi zi a fost la un control . Diagnosticul a fost crunt :  retinopatie de premutaritate stagiile 4 și 5. Rares poate vedea cu ochiul drept , Yanis are nevoie de operatie urgenta in maxim 3 luni ( cel tarziu luna februarie ) . Operatia se va face in Statele unite ale Americii . Costurile acestei operatii pentru un singur ochi se ridica la 17,500 de dolari .
    Cazul lor este deja foarte cunoscut datorita evenimentelor si campanilor caritabile dedicate acestui caz . Orice ii poate ajuta cu o donatie oricat de mica , pana la urma , dar din dar se face rai . Donatiile se pot face pe platforma donatii online a Asociatiei Salveaza o inima http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/
    sau in conturile bancare :

    RO14RNCB0047127259210004 (Ron),
    RO68RNCB0047127259210002 (Euro),
    RO41RNCB0047127259210003 (USD),
    Cod SWIFT: RNCBROBU
    COD BIC:RNCB
    deschise la BCR Sucursala Trusești (județul Botoșani).
    Titular cont Lionte Flavia, telefon 0760.517.890-mama gemenilor

    In plus pentru fiecare donatie de minim 10 lei fiecare donator primeste reduceri intre 2.5%-15% la 16 magazine online , printre care si Pantofiorul Fermercat . Alte magazine la care veti beneficia de reduceri sunt Luxury Grooming , Columbia Fresh , Baby Dreams , DM Kids , Wonder Baby , Mesterel , Bebebliss , Chic a Porter , Superbebe Shop , Cali Shop , Eu Bio , Ibijuterii , Joy Joy  , Butonii , Decorativ Art .

    P.S. Cu aceasta postare particip si la un concurs pe BlogAwards . Insa este pentru prima data cand nu ma intereseaza neaparat daca voi castiga ceva sau nu . Vreau dosar sa dati un share la aceasta postare , sa incercam sa facem acest caz si mai cunoscut . Eu voi urmarii cazul micutilor si am sa tin la curent cu noutile.

    Sursa: Annya Blog

    Ajutam gemenii sa vada lumea?

    Mii de multumiri Cristinei

    M-am trezit dimineata pe la ora 7:30,  direct cu fata morocanoasa si suparata pe viata, N-am patit nimic; ma enerveaza simplul fapt ca ma trezesc dimineata si vad vremea mohorata pe fereastra si, in loc sa mai dorm, trebuie sa ma apuc de treaba. Nimic nu mi se pare mai greu si mai urat de-atat. Ba da, sunt lucruri mult mai rele si aveam sa realizez asta cand am dechis un mesaj din e-mail. In nesimtirea mea, credeam ca a vedea cerul innorat e un capat de lume. Ei bine, un capat de lume ar fi sa nu il vad. Aveti idee cati romani nu vad soarele si norii la ora actuala? In jur de 80000. Dintre ei, multi nu le-au vazut niciodata.
    Yanis si Rares sunt doua minuni gemene, in varsta de un an si sase luni. Doua minuni care s-au nascut prea devreme si au avut nenorocul sa dea peste niste cadre care numai medicale nu se pot numi, care au marit caldura din incubatoarele menite sa ii ajute pe micuti sa se dezvolte si sa supravietuiasca, fara insa a le proteja ochisorii. In acest fel, retina le-a fost arsa si le-a fost luata sansa de a-si vedea mamica si jucariile care fac viata frumoasa bebelusilor. Ce poate fi in sufletul unei mame, care vede ca ochii micutilor ei sunt albi si fug in toate partile? Iti fuge pamantul de sub picioare, te simti pierdut, intr-o lume in care autoritatile se spala pe maini de orice vina si nimeni nu pare sa vada durerea ta si sa vrea sa te ajute in vreun fel.
    Aici intervine misiunea asociatiei “Salveaza o inima”, un grup de oameni cu suflet mare, OAMENI cu litere mari. Fiecarui caz umanitar, ajuns in atentia asociatiei fondate in 2012, i se realizeaza un blog dedicat cu scopul informarii oamenilor asupra situatiei persoanei/persoanelor aflate in dificultate. Pe fiecare blog astfel nascut, exista cate o poveste care te cutremura cu atat mai mult cu cat, in momentul in care e insotita de documente medicale si lacrimi, inceteaza sa mai fie poveste. Pe blogul cazului gasiti si metodele prin care puteti ajuta pentru ca, fie ca va place sau nu, exista astfel de momente in care, banii s-ar putea spune ca pot cumpara viata si sanatatea.
    SAM_0037-344x258Yanis si Rares, micutii care si-au pierdut vederea, sunt diagnosticati cu retinopatie de prematuritate si singura lor sansa de a-si recapata simtul vazului, fie si partial, consta intr-o operatie costistoare care se poate face doar intr-o clinica din Detroit SUA. Pentru a ajunge acolo pana in luna februarie cel tarziu(dupa luna februarie s-ar putea sa fie prea tarziu), au nevoie de ajutorul nostru. Puteti dona si voi, o suma cat de mica prin urmatoarele metode:
    1. In conturile bancare
      RO14RNCB0047127259210004 (Ron),
      RO68RNCB0047127259210002 (Euro),
      RO41RNCB0047127259210003 (USD),
      Cod SWIFT: RNCBROBU
      COD BIC:RNCB
      deschise la BCR Sucursala Trusești (județul Botoșani).
      Titular cont Lionte Flavia, telefon 0760.517.890-mama gemenilor
    2. Prin platforma de donatii online a asociatiei “Salveaza o inima”bbbbbbbbbbbb-12
    Prin aceasta a doua metoda de donatie, dincolo de bucuria de a fi ajutat doi micuti sa se bucure de vederea lumii asteia(asa urata cum e ea), vei fi si tu recompensat prin coduri de reducere pe care le poti folosi la cumparaturi pe site-urile partenere. Pentru fiecare donatie de minim 10 leifiecare donator primeste reduceri intre 2.5%-15% la 16 magazine online. Donezi pentru o viata, donezi pentru o inima si companiile te recompenseaza pentru asta. In plus, prin sistemul de donatii online, mailul tau va fi introdus intr-o baza de date si vei primi periodic vesti despre cazul la rezolvarea caruia ai pus umarul. Pentru ca asa trebuie si asa e frumos; sa stii ca banii tai au ajuns unde trebuie si cineva vede sau respira si datorita tie.
    Te, rog, nu ramane nepasator! Viata e imprevizibila si nu stim cand vom fi noi cei pusi in postura de a solicita ajutor altora! Cinci lei, zece lei sau chiar un share care sa ajunga la inima si portofelul cui trebuie, pot face diferenta!

    Update

    Dragii mei tin sa va tin la curent si cu suma totala pana la data de 25.11.2014

    1700 EURO
    8600 LEI
    172 DOLARI
    9795 Donatii online pe www.salveazaoinima.ro

    Speram cu ajutorul oamenilor cu suflet mare se pot infaptui minunii


    Cabral alaturi de gemeni


    Multumim din suflet lui Cabral pentru toata intelegerea acordata
    Au venit pe lume împreună. Familia lor s-a mărit brusc cu încă două suflete, bucurie dublă.
    Apoi lacrimi duble, inimi sfâșiate în 4, nu în două… amândoi – și Ianis și Rareș – au probleme mari cu ochii.
    Așa le-a fost lor scris, să intre în lumea asta și să fie aruncați direct în lupta asta grea.
    Totuși, mai suntem și noi pe-aici. Și noi am putea alege să ne implicăm.
    Găsiți toate informațiile de care aveți nevoie pentru a ajuta pe acest link.
    De alegeți să vă implicați… ține de voi.
    Mulțumesc.
    Sursa: Cabral

    luni, 24 noiembrie 2014

    SĂ FIM MAI BUNI,SĂ AJUTĂM O VIAȚĂ


    Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași tot mai rapizi,dar pentru Ianis și Rareș și acest Crăciun va fi unul plin de tristețe și din păcate dacă nu sunt ajutați cât mai repede vor pierde șansa de a mai vedea vreodată.Doar de noi depinde dacă ei vor rămâne sau nu în întuneric,noi suntem cei care dacă îi ajutăm le vom oferi o nouă șansă spre viața pe care un personal neglijent le-a furat-o în primele zile de viață.Cei doi îngerași s-au născut prematur și a fost nevoie să stea în  incubator 43 de zile.În aceea perioadă personalul a mărit căldura incubatorului fără a le proteja însă ochișorii.
    Medicii i-au spus mamei că bebeluși sunt perfect sănătoși,dar ea a observat la externare că “ochișorii lor erau pur și simplu albi și le fugeau în toate părțile”  ,după externare mama a aflat că cei doi copilași au fost diagnosticați cu etinopatie de premutaritate stagiile 4 și 5, căderea totală a retinei.
    Mă uit zi de zi pe stradă la tot felul de oameni care chiar dacă au posibilitatea de a vedea minunățiile pe lângă care trec zi de zi,preferă să rămânp indiferenți și orbi la ceea ce se întâmplă lângă ei.
    Haideți măcar acum de sărbători să fim mai buni,decât să oferim tot felul de cadouri extravagante,mai bine să cumpărăm unele cu un preț mai mic și să donăm o sumă și pentru aceste suflete,care fără vina lor au fost lipsite de bucuria culorilor,a luminițelor din bradul de Crăciun,a minunatei prime întâlniri cu cei care le-au dat viață.Daca doriți să-i ajutați accesați link-ul http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/
    doresc nimănui să treacă prin ce trec acești părinți,este foarte greu să te uiți la copilul tău și să-ți dai seama că tot timpul va trebui să stea cineva lângă el.
    Singura lor șansă spre o viață normală este o operație,dar aceasta nu se poate face decât în Statele Unite ale Americii,costurile deja depășind posibilitățile familiei,care nu își mai dorește altceva decât ca puii lor să poată vedea.
    În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o amplă campanie de strangere de fonduri, care îi va ajuta pe gemeni să vadă. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau în contul bancar
    Cont RON: RO14RNCB0047127259210004
    Cont EURO: RO68RNCB0047127259210002
    Cont USD: RO41RNCB0047127259210003
    Vă invit sa demonstrăm ca nu toți rămânem nepăsători în astfel de situații,nu trebuie să donați milioane,fiecare are posibilitatea să dea cât poate și cât consideră că este necesar.Nu trebuie să mergem pe ideea nu donez 5 Ron că oricum nu îi ajută cu nimic,nu este corect,pentru această familie fiecare bănuț este un pas spre fericire.
    Cum fiecare lucru bun are și o recompensă la  fiecare donație de minim 10 Ron fiecare donator primește reduceri între 2.5%-15% la 16 magazine online.
    Orice vorbă bună este și ea de ajutor pentru familie,dacă doriți ii puteți contacta la numărul de telefon 0760.517.890 -Flavia Leonte(mama gemenilor).
    Sursa: Notitele Ionelei

    duminică, 23 noiembrie 2014

    Evenimentul-Din Moldova in toata tara

    Miracolul suprem al vieții este primul contact vizual dintre mamă și bebelușul său; nu și pentru gemenii năcuți prematur, Yanis și Rareș, care au suferit arderea totală a retinei din cauza neglijenței medicilor. În urma mai multor controale, diagnosticul final este retinopatie de prematuritate stagiile 4 și 5 și numai la Clinica William Beaumont din Detroit, Statele Unite ale Americii le mai poate reda vederea micuților.
    Totul a pornit când Flavia Lionte i-a născut prematur pe gemeni, la 32 de săptămâni, greutatea la naștere fiind de 1370 grame, respectiv 1600 grame. Sarcina fiind prematură, copiii au fost nevoiți să stea 43 de zile în incubator. În tot acest timp, din cauza neglijenței medicilor care trebuiau să aibă grijă de micuți, căldura incubatorului a fost mărită, însă ochii gemenilor nu au fost protejați, provocându-le arderea totală a retinei. Chiar dacă doctorii îi garantau Flaviei că bebelușii sunt perfect sănătoși, aceasta a observat în ziua externării lor că “ochișorii lor erau pur și simplu albi și le fugeau în toate părțile”. După controlul care a avut loc în aceeași zi, temerile mamei s-au adeverit: gemenii au fost diagnosticați cu retinopatie de premutaritate stagiile 4 și 5.
    In urma controlului efectuat la Clinica Di Cura din Roma in data de 18 noiembrie 2014, s-a constatat in urma analizelor ca Rares vede cu ochiul drept, iar Yanis trebuie operat de urgenta in maximum 3 luni. Suma toatala pentru: transport, cazare si operatie la ambii ochi este de 35.000 euro.

                    Pentru cei care doresc sa ajute, o pot face pe platforma de donații online a Asociației,
    http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/       
    sau în conturile bancare:
    RO14RNCB0047127259210004 (Ron),
    RO68RNCB0047127259210002 (Euro),
    RO41RNCB0047127259210003 (USD), deschide la BCR Sucursala Trusești (județul Botoșani).
    Titular cont Lionte Flavia, telefon 0760.517.890